Tehnici:
*Clasificarea tehnicilor kinetoterapeutice pleaca de la recunoasterea celor trei proprietati sau caracteristici fundamentale ale aparatului locomotor:
-activitatea moytrica al lui
-capacitatea de a putea fi miscat pasiv
-starea de repaus

A..Tehnici anakinetice
1.Imobilizarea:
-Este o tehnica anakinetica ce se caracterizeaza prin mentinerea mai mult sau mai putin prelungita a corpului in intregime sau doar a unjei parti in nemiscare cu sau
fara ajutorul unor instalatii sau aparate.
Imobilizarea suspenda in primul rand miscarea articulara, ca si contractia voluntara dar conserva contractia tonostatica.
Din punct de vedere al scopului imobilizarii exista:
a.Imobilizarea de punere in repaus utilizata pentru:
-boli grave cardiopulmonare, arsuri intinse, traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice; in aceste cazuri imobilizarea fiind generala dar desigur nu completa.
-procese inflamatorii localizate: artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite; imobilizarea se face pentru segmentul respectiv si se realizeaza pe pat,pe suporturi speciale,
in esarfe, etc.
b.Imobilizarea de contentie:
-care blocheaza un segment sau o parte dintr-un segment intr-un sistem de fixare externa (aparat gipsat, atelaplastice termomaleabile, orteze sau carsete); tehnica este
utilizata pentru consolidarea fracturilor in luxatii, entorse, artrite specxifice, discopatii, etc.
*precizam ca aceasta imobilizarea va bloca cel putin o articulatie.
c.Imobilizarea de corectie:
-se realizeaza cu acelasi sistem ca si cea de contentie deosebirea constand in scopul urmarit.
-segmentul se aseaza in  postura corijata sau hipercorijata si se imobilizeaza astfel prin aparataj exterior.
-este o tehnica care tine mai mult de posturi dar care este prelungita in timp.
Nu pot fi corectate decat posturile defefectuoase care tin de tesuturi moi (capsula, tendon, muschi) si niciodata de os. Doar cand osul este in crestere anumite tipuri de
imobilizare pot influenta forma sa (la copii si adolescenti in crestere prin imobilizarea in corset a trunghiului).

Exista o serie de reguli de care trebuie sa se tina seama cand se face o imobilizarer mai ales in aparate de contentie:
-aparatul sa nu jeneze circulatia si sa nu provoace leziuni ale tegumenmtelor sau dureri;
-sa nu permita jocul liber al segmentelor imobilizate (sa fie bine mulat);
-segmentele sa fie pozitionate in timpul imobilizarii in pozitii functionale;
-sub aparat sa se mentina tonusul musculaturii prin contractii izometrice;

Dezavantajele imobilizarii sunt:
-induce hipotrofii musculare de inactivitate;
-determina redori articulare, uneori greu reductibile;
-tulbura circulatia de intoarcere aparand edeme si tromboze venoase;
-determina tulburari trofice de tipul escarelor;
-creeaza disconfort fizic si psihic pacientului.

2.Posturile (pozitionarile):
a.Posturile corective:
-sunt cele mai utilizate in kinetologia terapeutica sau de recuperare;
-in multe din cazuri se recomanda progresiv;
-din patologie amintim cateva afectiuni in care posturarea reprezinta o tehnica de baza a kinetoterapiei: reumatismul inflamator cronic si in general artritele,
coxartroza, lombosacralgia cronica de cauza mecanica;
-posturiele corective se adreseaza doar partilor moi al caror tesut conjuctiv poate fi influentat.

b.Posturile de facilitare:
-posturile de drenaj bronsic;
-posturile antideclive sau proclive pentru promovarea sau blocarea circulatiei de intoarcere;
-posturile facilitatorii respiratorii sau cardiace;
-posturile de drenaj biliar.

B..Tehnici kinetice
-in toate aceste tehnici elementul definitoriu il constituie miscarea si/sau contractia musculara.

1.Tehnici kinetice dinamice:
-dupa cum le recomanda si denumirea, aceste tehnici au la baza miscarea sub toate formele ei:
-tehnicile dinamice se realizeaza cusau fara contractie musculara, ceea ce transeaza de la inceput diferenta dintre tehnicile active si cele pasive.

MOBILIZARILE PASIVE:
Efectele miscarilor pasive
a. asupra aparatului locomotor:
-mentin amplitudinile normale articulare, troficitatea structurilor articulare in cazul paraliziilor segmentului respectiv;
-cresc amplitudinea articulara prin asuplizarea structurilor capsuloarticulare prin intinderea tendomusculara a tesutului cutanat si subcutanat, prin ruperea
aderentelor la planurile de alunecare;
-mentin sau chiar cresc excitabilitatea musculara;
-diminua contractura-retractura muscularta prin intinderea prelungita a muschiului;

b. asupra sistemului nervos si a tonusului psihic:
-mentin memoria kinestezica pentru segmentul respectiv prin informatia propioceptiva pornita de receptorii articulari si periarticulari;
-facand necesara prezenta kinetoterapeutului langa pacient avand un rol important in mentinerea moralului acestuia;

c. asupra aparatului circulator:
-ritmate, miscarile pasive au efecte mecanice ale unui „pompaj” asupra vaselor mici musculare si asupra circulatiei venoase de intoarcere;
-previn sau elimina edemele de imobilizare;
-pe cale reflexa pornita de la receptorii senzitivi articulari si musculari care declanseaza prin raspuns neurovegetativ o hiperemie locxala sau o usoara tahicardie;

d. asupra altor aparate si siteme:
-mentin troficitatea tesuturilor-de la piele la os-ale segmentelor imobilizate;
-maresc schimburile gazoase la nivel pulmonar si tisular;
-cresc tranzitul intestinal si usureaza evacuarea vezicii urinare;

Din insiruirea efectelor mobilizarii pasive pot fi usor deduse scopurile pentru care este utilizata aceasta tehnica !

Conditiile de realizare a miscarilor pasive:
a. cunosterea foarte exacta a suferintelor pacientului si a diacnosticului bolii sale;
b. mobilizarea pasiva trebuie executata de cadre bine antrenate in aceasta tehnica. Lipsa de profesionalism a kinetoterapeutului este o contraindicatie pentru
utilizarea miscarilor pasive;
c. ne vom asigura de colaborarea si intelegerea  bolnavului asupra manevrelor care urmeaza sa i se execute;
d. pacientul va fi pozitionat in asa fel incat sa ofere un maximum deconfort tehnic de lucru pentru kinetoterapeut dar si pentru el insusi. Pe cat posibil pozitia
trebuie sa-i permita pacientului sa priveasca spre segmentele mobilizate pasiv mai ales daca este vorba de un bolnav neurologic. Este de preferat ca segmentul ce
urmeaza a fi supus mobilizarii pasive sa fie descoperit fara imbracaminte.
e. miscarea se executa pe directiile fiziologice cu amplitudine maxima de preferinta asociind pozitii sau miscari de facilitare. Spre exemplu, mobilizarea bratului
pe abductie este facilitata daca este pus si in rotatie externa.
f. prizele kinetoterapeutului au o importanta particulara si trebuie sa respecte unele indicatii generale:
-intre mainile kinetoterapeutului nu trebuie sa existe decat articulatia de mobilizat deoarece o articulatie nu se imobilizeaza prin intermediul altei articulatii;
-prizele trebuie sa utilizeze cel mai mare brat al parghiei mobilizate;
-locul de aplicare a prizei constituie un mod de facilitare sau inhibitie a unui grup muscular
g. mobilizarea pasiva este o tehnica pur analitica deci va antrena succesiv articulatie dupa articulatie (mai ales la extremitati) si tot succesiv se va executa
pentru fiecare directie de miscare;
h. nu trebuie sa provoace durere pentru a nu declansa „reflexe de aparare” musculara care ar limita mai mult mobilitatea articulara. Uneori se forteaza miscarea
pentru intinderea tesuturilor asigurandu-ne insa de suportabilitatea pacientului;
i. mobilizarea pasiva are ca parametri de executie forta, viteza, durata, frecventa, care se adapteaza starii clinice locale si scopului urmarit;
j. mobilizarea pasiva este indicat sa fie pregatita prin aplicatii de caldura, masaj sau electroterapie antialgica.

MOBILIZARILE ACTIVE
Modalitati tehnice de mobilizare activa voluntara:

a. mobilizarea libera (activa pura). Miscarea este executata fara nicio interventie facilitatoare sau opozanta exterioara in afara eventual de gravitatie. Miscarea
se desfasoara dupa o serie de reguli dictate de scopul urmarit avand ca parametri: directia de miscare, amplitudinea, ritmul, forta, durata, ca si pozitia in care se
executa;

b. mobilizarea activo-pasiva (activa asistata). Cand forta musculara are o valoare intre coeficientii 2-3, miscarea activa va fi ajutata. Aceasta tehnica mai este
utilizata si cand se urmareste refacerea completa a mobilitatii unei articulatii, nu numai in conditiile unei forte musculare slabe;
Mobilizarea activa asistata are unele cerinte de baza:
* forta exterioara: indiferent cum este aplicata, sa nu se substituie fortei proprii ci doar sa o ajute – in caz contrar miscarea devine pasiva;
* forta exterioara: va fi aplicata pe directia actiunii muschiului asistat;
* de obicei forta de asistare nu este aceeasi pe toata amplitudinea miscarii, ci este mai mare la inceputul si la sfarsitul ei;

c. mobilizarea activa cu rezistenta.
* rezistenta se aplica pe tot parcursul miscarii active;
* valoarea rezistentei este mai mica decat forta muschilor ce se contracta pentru realizarea miscarii;
* in acelasi timp rezistenta nu trebuie sa aiba repercursiuni ngative asupra coordonarii miscarii;
* dupa fiecare miscare cu rezistenta se va introduce o foarte scurta perioada de relaxare;

Post-ul Tehnici in kinetoterapie apare prima dată în .